
Citesc din plăcere și curiozitate și promovez lectura ca stil de viață.
Povestesc despre cărțile pe care le-am îndrăgit, îndeosebi despre acelea care mi-au fost alături în procesul de transformare personală și profesională.
Iată despre ce scriu:
Povestesc despre cărțile care mi-au plăcut cel mai mult și pe care eu le numesc #carticitibile. Vei găsi și impresii sau idei din cărțile de non-ficțiune care mie mi-au adus un plus de valoare. Uneori scriu și despre cărți premiate ori noutăți editoriale din România, iar alteori îți povestesc despre obiceiuri și cum strecor cititul în viața (mult prea ocupată) de zi cu zi.
Impresii despre cărțile citite sau recenzii
Ce am învățat din cărți
Personale și obiceiuri
Care-i treaba cu cititul?
Citesc încă de la vârsta de 5 ani, iar lectura mi-a fost prietenă apropiată încă de atunci. Ca adult, am găsit în lectură un partener de nădejde în procesul meu de transformare personală și profesională. Mi-aș dori să ajungă la tine acele idei din cărțile care m-au ajutat.
Fun facts:
Citesc mereu două cărți în paralel: una de ficțiune și una de non-ficțiune;
Deși nu întotdeauna am timp să citesc, îmi fac zilnic timp pentru #unminutdelectură, filosofia mea despre cum să faci din lectură un obicei de durată;
În utilmii ani, cărțile m-au ajutat să evoluez profesional și să mă cunosc mai bine;
Nu citesc un număr de cărți și nu promovez o astfel de întrecere. Pentru mine lectura e despre a-mi îndeplini o nevoie și despre a ajunge la acele cărți care cred că m-ar ajuta (să mă relaxez, să aprofundez un anumit subiect, să învăț ceva nou etc.)
Țelul nu este să citești o carte. Țelul este să devii o persoană care citește.— JAMES CLEAR