Citibila
Cărți iubite,  Ficțiune,  Non-ficțiune

Lista mea de lecturi | Ce am citit în martie | #lunacitibila

În martie am citit mai puțin, poate și din cauza faptului că, pe la început încă era între două joburi. Lucrurile s-au potolit odată cu corona virus, dacă îmi permiteți cacofonia. Partea pozitvă este că am reușit termin două cărți începute în lunile precedente: Cele cinci limbaje ale iubirii și Becoming; amândouă citite pe jumătate deja la finalul lui februarie. 

Crimă din Orient Express, Agatha Christie

Pentru mine este cea de-a doua carte de Agatha Christie pe care o citesc, prima fiind Crăciunul lui Poirot. În expozițiune sau situația inițială (acum eu fac apel la moementele subiectului învățate în generală, adică pe vremea dinozaurilor) este vorba despre Hercule Poirot care se întoarce dintr-o altă călătorie și se îndreaptă spre Londra. În tren îl întâlnește pe acest domn Rachett care îl roagă să îl apere. Poirot îl refuză spunându-i senin: “nu îmi place fața dumenavoastră”. Momentul care schimbă situația inițială este acela când domnul Rachett este găsit mort in compartimentul său. Agatha Cristie a gândit un caz genial, în care Hercule Poirot să fie detectivul, caz care mi-a impletit puțin presupunerile și care a avut un deznodământ neașteptat.
Personal sunt atrasă de altfel de cărți din categoria crima, thriller, însă stilul sofisticat, amuzant și genial al domnului Hercule Poirot mă face să mai vreau să citesc și altceva din scrierile autoarei. 

Til ungdommen, Linn Skåber

Ne întoarcem la adolescenți. Adolescența este interesantă, frumoasă, amuzantă, dar și grea. Cartea nu se găsește, din păcate, nici in română, nici în engleză, dar nu aș vrea să nu o menționez. Aceasta este o culegere de trăiri și gânduri ale adolescenților. Linn Skåber este o actriță, cântăreață, comediant, scriitor de text și personalitate TV norvegiană și a reușit, dacă mă întrebi pe mine, să pună în evidență etapele esențiale din viața unui adolescent, fată sau băiat. Lectura este extrem de ușoară și plăcută, iar ilustrațiile sunt cu totul deosebite. V-am mai spus că atunci când sunt prea obosită mă refugiez într-o carte și cu ilustrații dacă am. Vă las aici contul de instagram al ilustratoarei dacă vreți să vedeți ce face.


Becoming, Michelle Obama

Ca să nu mă lungesc (iar), vă spun atât: o biografie peste aștepările mele, scrisă in mod fluid, ușor de digerat, de o fostă primă doamnă care a încercat să își ducă traiul în mod cât mai obișnuit. Am scris mai multe despre carte aici împreună cu cinci motive pentru care să o citești. 

Fericirea trăiește în spații mici, Dominique Loreau

Abia am terminat cărticica asta, așa că încă diger și mă gândesc dacă să îi dau mai multe sau mai puține stele pe goodreads. Voiam ca aceasta să fie cartea de dezvoltare personală sau motivațională pe luna aceasta. A fost puțin diferit decât mă așteptam. Fericirea trăiește în spații mici este despre cum să vezi valoarea emoțională a locuințelor mici, cum acestea contribuie la liniștea și bunăstarea oamenilor mai mult decăt casele de dimensiuni mari.


Ideea asta îmi place. Am mai spus că nu sunt fană a caselor care nu se mai termină (mă gândesc numai la câtă muncă de întreținere presupun ele). În carte sunt abordate diferite situații în care oamenii sunt puși de-a lungul vieții în raport cu achiziționarea, inchirierea sau chiar vânzarea locuinței lor. Se vorbește mult despre stilul japonez despre care știam câte ceva. Nu pot să afirm că aș locui într-o casă de 3×4, dar e interesant că unii reușesc. Motivul pentru care am citit cartea este întărit și de faptul că îmi place sa urmăresc videourile de pe Youtube ale Living Big In A Tiny House
Tot luna asta am început să citesc Darul stelelor de Jojo Moyes, Knife de Jo Nesbø și The 5 AM club de Robin Sharma. Sper să le termin curând. Sunt un mood reader și acesta este motivul pentru care încep, mai nou, mai multe cărți deodată. Nu e neapărat un ascpect pozitiv. Tot în martie am încercat să citesc Insomnii de Irina Binder și este prima dată după mult timp când abandonez o carte. Am simțit că îmi pierd timpul. Mă gândesc să o ofer. 
Sunt curioasă să aflu ce ai citit și tu luna asta. Dacă postezi pe instagram, folosește hashtagul #lunacitibila ca să văd și eu postarea ta. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: