3 cele mai renumite premii în literatură | Cărți și autori premiați

Timp de citire: 5 minute

Îmi place să citesc. Îmi place să citesc variat. De fapt, iubesc să citesc! Și îmi mai place mult să fac un pas înapoi și să fac o analiză cât se poate de superficială a evoluției mele ca cititor. Îmi place să îmi amintesc de acele lucruri pe care le-am învățat, de acele stări pe care le-am avut sau acele sentimente pe care mi le-au trezit anumite lecturi, dacă m-au pus pe gânduri, dacă m-au îndemnat la analiză, ori dacă și-au îndeplinit misiunea și m-au relaxat.

De ceva vreme am dezvoltat un oarecare interes pentru cărțile premiate. Am vrut să aflu ce e cu ele și ce e cu premiile despre care mai citesc. Pentru că și biblioteca mea se tot mărește, am decis să o scanez și să fac o listă cu acele cărți premiate care se afla la mine în bârlog. Aș mai vrea și să fac o listă de cărți pe care nu ar trebui să le omit în viața asta (am făcut deja una bazată pe serialul Gilmore Girls), tot în acest context. Și nu pentru că poartă eticheta de cărți premiate, cu fundiță și stea în frunte, ci pentru că, dacă au primit niște premii, ar trebui să aibă o oarecare însemnătate. Dacă citești restul articolului vei înțelege de ce. 

Fără să mă mai lungesc, iată 3 dintre cele mai întâlnite premii în literatură și câteva exemple de cărți sau autori care s-au bucurat de ele. 

Premiul Pulitzer

Premiul Pulitzer, inființat în 1971, este un premiu acordat nu doar în domeniul literaturii, dar și al jurnalismului și compoziției muzical din Statele Unite ale Americii. Jurnalistul american de origine maghiară, Jospeh Pulitzer a fost cel care, prin testament, a înființat acest premiu. An de an, se acordă premii pentru 21 de categorii, una dintre ele fiind pentru serviciile publice. 

În ceea ce privește premiile pentru literatură, acestea cuprind categorii precum: 

  • Ficțiune

  • Non-ficțiune

  • Dramaturgie

  • Istorie

  • Biografie

  • Poezie

cu mențiunea că, așa cum spuneam mai sus, operele trebuie să se rezume la societatea americană și trebuie să fie scrise exclusiv de autori cetațeni americani

Cum se alege câștigătorul

Nu toate operele apărute sunt incluse în cursa pentru nominalizări, ci fiecare autor este nevoit să se înscrie în competiție și să plătească o taxă de 79 de dolari. În fiecare an, mai multe jurii formate din aproximativ câte 5 membri aleg 3 nominalizări din care se alege un câștigător pentru fiecare categorie. Încă nu am reușit să aflu care sunt criteriile pe baza cărora se aleg câștigătorii. Din informațiile de pe site-ul oficial al Premiului Pulitzer reiese că nu există niște categorii bine definite pe baza cărora se aleg câștigatorii și că este totul este la latitudinea juriului. 

Acesta este lista completă de câștigători, din care îmi voi alege și eu câteva cărți pe care musai să le citesc. În 2020, la secțiunea literatură, au fost acordate următoarele premii:

  • Ficțiune: The Nickel Boys, by Colson Whitehead (Doubleday)

  • Non-ficțiune: The End of the Myth: From the Frontier to the Border Wall in the Mind of America, by Greg Grandin (Metropolitan Books)

  • Dramaturgie: A Strange Loop, by Michael R. Jackson

  • Istorie: Sweet Taste of Liberty: A True Story of Slavery and Restitution in America, by W. Caleb McDaniel (Oxford University Press)

  • Biografie: Sontag: Her Life and Work, by Benjamin Moser (Ecco)

  • Poezie: The Tradition, by Jericho Brown (Copper Canyon Press)

În biblioteca mea se află deja câteva cărți premiate cu Premiul Pulitzer, una dintre ele fiind chiar o lectură recentă: Preaiubita de Toni Morrison.

Premiul Nobel pentru literatură

(am ales imaginea de mai sus stric bazat pe o perioadă siropoasă în care mă găsesc după vizionarea filmului din imagine; nu aruncați cu pietre)

Denumit după marele chimist Alfred Nobel (cel care a invetat dinamita), Premiul Nobel pentru Literatură  se acordă anual, unui autor din oricare țară, spre deosebire de Premiul Pulitzer. Totodată, în cazul Premiului Nobel, Academia Suedeză este cea care trimite către autori cereri de nominalizare. În fiecare an sunt trimise mii de cereri, ca spre final, doar cincizeci dintre ele să fie acceptate. După un proces de selecție, Academia Suedeză alege cinci nominalizări, iar, de regulă, toamna, se alege câștigătorul. 

Printre scriitorii care au fost premiați cu Premiul Nobel pentru literatură, se numără, desigur și autori de care am auzit sau ale căror cărți le-am citit și eu, precum: Olga Tokarczuk,Gabriel García Márquez, Toni Morrison, Doris Lessing, Orhan Pamuk, Svetlana Alexievici. Găsești aici o listă completă a laureaților. 

Cum se alege câștigătorul

Premiul Nobel pentru literatură se acordă acelui autor care a produs "cea mai remarcabilă lucrare într-o tendință idealistică" (cuvintele lui Alfred Nobel). Exact cum concluzionează asta membrii Academiei Suedeze, nu am aflat încă. 

Goodreads Choice Awards

Goodreads Choice Awards inițiat pentru prima dată în 2009. Anual se acordă premiul cărți din 28 de categorii: 

  • Best of the Best, 

  • Best Fiction, 

  • Best non-fiction, 

  • Best Mystery & Thriller, 

  • Best Fantasy, 

  • Best Science Fiction, 

  • Best Chick Lit, 

  • Best Romance, 

  • Best Young Adult Fiction, 

  • Best Young Adult Series, 

  • Best Graphic Novel (& Comics din 2011), 

  • Best Children's (& Middle Grade din 2010),

  • Best Picture Book, 

  • Best Paranormal Fantasy, 

  • Best Historical Fiction, 

  • Best Poetry, 

  • Best History & Biography, 

  • Best Memoir & Autobiography, 

  • Best Humor, 

  • Best Young Adult Fantasy (& Science Fiction din 2011), 

  • Best (Goodreads) Debut Author (Best Debut Novel in 2019), 

  • Best Cover Art, 

  • Best Horror, 

  • Best Food & Cooking, 

  • Best Travel & Outdoors, 

  • Best Goodreads Author, 

  • Best Business, 

  • Best Science & Technology.

Două dintre exemplele care mi-au atras atenția sunt cele ale autorilor Margaret Atwood și Stephen King, care au câștigat (până în 2020) două, respectiv zece premii Goodreads, la diverse categorii. 

Cum se alege câștigătorul

Utilizatorii platformei Goodreads sunt invitați an de an să își voteze preferații, iar la final se alege o listă de câte 10 cele mai votate cărți din fiecare categorie. 

Câteva exemple din 2020:

  • Best fiction: Biblioteca de la miezul nopții, Matt Haig

  • Best non-fiction: Stamped: Racism, Antiracism, and You by Jason Reynolds și Ibram X. Kendi

  • Best Mystery & Thriller: The Guest List, Lucy Foley

  • Best Romance: From Blood and Ash, Jennifer L. Armentrout

  • Best Historical Fiction: The Vanishing Half, Brit Bennett

Alte premii literare: 

  • Premiul Franz Kafka

  • British Book Award

  • Booker Prize

  • Hugo Award

  • The Women’s Prize for Fiction

  • National Book Award

  • World Fantasy Awards

Concluzie

Aș vrea să închei cu un mic disclaimer: nu te face cu nimic mai valoros sau mai puțin valoros, ca cititor, dacă citești sau ba cărți premiate. Articolul acesta are doar rolul de a iniția cititori necunoscători, dar curioși, ca și mine, în lumea literaturii premiate. Pentru mine e fascinant să descopăr cum interpretează alții cărțile și cum și dacă le găsesc utile în vreun fel. Citește strict ce îți place să citești. :)

Dacă este de interes, facem și partea a doua unde scriu despre cele menționate la urmă. 

Pe mine mă găsești pe Instagram @citibila unde sunt activă zilnic și unde te astept să vorbim despre cărți. Dacă vrei să îmi scrii poți să îmi trimiți un e-mail la contact.citibila@gmail.com .

Pe data viitoare!

Previous
Previous

Cărți de ficțiune premiate cu premiul Pulitzer| Cărți în limba română

Next
Next

La sud de graniță, la vest de soare, Haruki Murakami | Recenzie