Clopotul de sticlă al depresiei | Sylvia Plath, primul Pulitzer post-mortem

Despre depresie, nu știm suficient. Nu știu dacă ai cunoscut pe cineva care să fi primit vreodată acest diagnostic sau nu, cert este că niciuna dintre situații nu îți garantează că poți înțelege pacientul. Nu tu, om de rând, ne-specialist. Peste 120 de milioane de oameni suferă de depresie și, în 2020, depresia a fost a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, după bolile cardio-vasculare.

Totuși, cartea de față a făcut cunoștință cu lumea prin 1963, deci acum mai bine de jumătate de secol, la puțin timp înainte ca autoarea să se sinucidă, pe 11 februarie 1963. Clopotul de sticlă este singurul roman al autoarei Sylvia Plath, ea reprezentând primul autor ce a fost premiat cu premiul Pulitzer post-mortem (1982). Romanul este reprezentativ pentru secolul al XX-lea, în primul rând datorită (sau din cauza) faptului că multe femei ale vremurilor acelora s-au regăsit în povestea pe care o s-o relatez mai jos.

Ce ar trebui să știi despre autoare

În afară de faptul că a scris un singur roman și unul, spun criticii, foarte bun, Sylvia Plath a scris poezie, iar cele mai cunoscute titluri sunt “Daddy” și “Lady Lazarus”. La vârsta de 8 ani Sylvia a plublicat prima poezie, iar la 20 de ani aceasta câștiga concursul de scriere fictivă organizat de revista Mademoiselle, revistă la care a și lucrat în timpul studiilor; perioada aceasta fiind sursă de inspirație pentru romanul de față. Recunosc că eu nu i-am citit poemele încă, dar m-au impresionat lucrurile pe care le-am auzit despre scrierile ei, iar dacă romanul mi-a plăcut atât de mult, sunt convinsă că aș vrea să îi citesc și poeziile. Am găsit o listă cu cele mai frumoase 10. Ce mi s-a părut interesant, este că fostul ei soț s-a opus publicării unora dintre ele.

De ce este Sylvia Plath o autoare atât de importantă? Pentru că, așa cum spuneam, în a doua jumătate a secolului trecut, multe dintre femei s-au regăsit în opera ei. Romanul descrie căderea psihică și o eventuală recuperare a tinerei Esther, în paralel cu propria experiență a autoarei, după perioada de spitalizarea din 1953.

Despre ce este cartea

Romanul Clopotul de sticlă este un roman semi-autobiografic, care prezintă viața unei tinere pe nume Esther Greenwood, o tânără care aspiră la a devenit poetă, care a primit un internship pe timp de vară la o revistă newyorkeză. Ar trebui să mai știi despre Esther că este o studentă foarte sârguincioasă, foarte deșteaptă, dar care se pierde ușor în călătoria de a se cunoaște pe sine.

Personal, am împărțit romanul în două părți: prima parte fiind cea în care Esther este în New York și, cea de-a doua, perioada în care se luptă cu depresia. Fata este orfană de tată, acesta murind când ea era doar un copil, rămânând doar cu mama și fratele său. Ce crezi că lipsuri putea avea ea? Ce bagaj emoțional o pândea? În timpul verii petrecute în New York, Esther se gândește la iubitul ei, Buddy Willard, pe care se va supăra ulterior când va afla că acesta își începuse deja viața sexuală. Vara și-a petrecut-o alături de două fete, simboluri opuse ale feminității: rebela Doreen și Betsy, fata cea cuminte. Îți poți imagina ce fel de relații a avut cu acestea două? Nu știu de ce, dar cred că cele mai multe dintre noi se regăsesc, mai mult sau mai puțin, în ipostaza de a alege dintre a umbla cu prietena rebelă, gata să experimenteze și fata aceea cuminte, prietena bună, alături de care nu vei intra vreodată în bucluc. Mie îmi aduce aminte de ultimii doi ani de liceu.

Tot în partea aceasta a romanului, tânăra Esther, deși foarte inteligentă, dar extrem de nesigură și confuză, și se întâlnește cu tineri sub nivelul ei, aș spune, (nu știu cum să traduc dull ) participând la petreceri cu și despre oameni superficiali cu care ea nu rezona de niciun chip. În ritmul acesta, ajunge să fie respinsă de la cursurile de scris, ceea ce va cauza întoarcerea fetei acasă, la mama ei.

Esther ajunge acasă și, după puțin timp, ia un pumn de somnifere.

Partea a doua, cea în care eroina noastră trece printr-o perioadă greu de descris, cumplită, grea ca un plumb, dificil de imaginat, de înțeles și de digerat, a fost partea care pe mine m-a marcat cel mai mult. Scriu cu sufletul îngreunat, tocmai din cauza experienței personale despre care ți-am povestit în newsletter. Mi-a fost greu să citesc această a doua parte și am făcut-o treptat, dându-mi voie să citesc puțin câte puțin, să mă opresc și să reflectez la cele întâmplate. Nu reușesc să îmi imaginez cât de încâlcită și zbuciumată e mintea unui om care are nevoie de ajutor, dar știu ce e în mintea și în sufletul unui om care vrea să îl ofere..

DE CE MI-A PLĂCUT CLOPOTUL DE STICLĂ

Așa cum o să vezi și tu, romanul e destul de scurt. Eu îți mărturisesc că a fost atât de intens, încât nu știu dacă aș fi avut nevoie de mai mult. Deși finalul lasă loc de interpretări, tot nu aș fi avut nevoie de mai multe detalii. Mi-a plăcut pentru că a fost o scriere realistă, extrem de frumoasă, de o verdicitate care te va răpi în lumea personajelor, de un curaj remarcabil pentru vremurile acelea și mai ales, îl văd ca pe vocea tuturor femeilor asemeni lui Esther sau Sylviei. Mi-a mai plăcut pentru că nu a fost o lectură pe care să o fi parcurs și pe care, peste ceva timp să o uit. Cartea asta nu se uită. Esther este printre prea multe dintre noi și probabil că va mai fi mult timp.

În ceea ce mă priviște, cartea mi-a adus aminte că în jurul meu depresia a fost prezentă mai mult și mai devreme decât ar fi trebuit. Mi-a adus aminte că trebuie să fiu mai bună, mai receptivă, mai înțelegătoare și mai răbdătoare cu ceilalți și cu mine. Mi-a amintit că va fi mereu acolo, dar că trebuie să fiu recunoscătoare că, acum, e doar într-o doză mică.

cui aș recomanda cartea

Personal, aș sugera oricui să citească Clopotul de sticlă. Aș fi, totuși, atentă la vârstă sau la experiența de viață. E clar că e de un 20+ , chiar mai mult. Acesta este o carte de citit cu sufletul și de recitit. Nu te aștepta la o lectură ușoară pentru că nu e. Dacă însă nu știi ce să citești într-un weekend când știi că vei avea parte de liniște și chef de un roman profund, atunci aceasta este cartea potrivită.

Concluzia

Am crezut că voi fi citit un roman ușor, de weekend, dar m-am ales cu una dintre cele mai frumoase scrieri, am făcut cunoștință cu o autoare specială care mi-a spus o poveste cât se poate de reală, pe care nu am cum să o uit. Am citit un roman care m-a răscolit adânc, un roman care m-a trimis cu greu la culcare și care m-a invitat constant la introspecție. Un roman care m-a motivat să fiu recunoscătoare. Pot spune că am în bibliotecă o comoară.

Nu știu dacă te-am convins să citești cartea și îmi cer scuze pentru incoerență. Încă mă refac după lectură. Găsești cartea la editura Polirom sau la Cartepedia.

Te aștept să povestim aici sau pe instagram.

Photo by Volkan Olmez on Unsplash