Femeia la 1000°C - o octogenară și o grenadă

Cu cât mă gândesc mai bine, cu atât mai mult îmi surâde ideea celor o mie de grade. Flăcările purgatoriului n-ar putea fi mai fierbinți, și poate așa se vor șterge o parte din petele de pe sufletul meu nenorocit, pete pe care singură n-am reușit să le șterg.

Femeia la 1000 de grade a fost pentru mine cel mai bun companion de vacanță în materie de lectură. Deși aparent stufoasă, cartea te captează imediat și se parcurge foarte ușor; atât de ușor încât îți pare rău când te apropii de final.

Cartea se încadrează ca ficțiune istorică și pornește de la povestea nepoatei primului președinte al Islandei. Deja cred că am numit o țară despre care știm puține și deja cred că romanul ar trebui să stârnească interes.

Despre ce este cartea

Femeia la 1000 de grade o are în centru pe Herra Herbjørg, o octogenară care locuiește într-un garaj și care retrăiește viața relatând întâmplări din copilărie, experiența războiului, viața fiică, mamă și soție. Narată la persoana I, cartea reușește să te aducă mai aproape de Herra care, prin stilul ei de un sarcasm fin va reuși să te cucerească indubitabil. Herra își povestește viața în mod deloc pompos, ci mai degrabă izbitor de realist.

Vă zic: daca cineva e Dumnezeu, aceea sunt eu, cineva care a supraviețuit optzeci de ani fără să-și piardă uzul rațiunii și care s-a trezit pe patru continente, deasupra a sute de bărbați, care a avut și a pierdut copii și a creat un sistem solar de probleme, dar a reuși să le rezolve pe majoritatea cu perseverență și, mai ales, stoicism (..)

Experiența războiului este ceea ce m-a marcat pe mine cel mai mult. Obișnuită cu un alt fel de cărți de ficțiune istorică, să citesc despre evenimentele istorice din perspectiva unei adolescente violate, nevoită să supraviețuiască singură, să călătorească și să întâlnească atât de mulți necunscuți, tot singură, să învețe să comunice în alte limbi decât cea maternă, la o vârstă fragedă, agățându-se de speranța de a trăi datorită unei grenade, a fost cu totul deosebit. Nu doar m-a impresionat, ci m-a făcut să mă gândesc mai mult la fetele și femeile care trec printr-un război. Este dureros cum o Herra trece prin majoritatea etapelor vieții ei în timp ce supravițuiește unui război.

Despre Herra pot să îți mai spun că este o femeie cu bune și cu rele, poate mai mult cu rele, din perspectiva unora dar, cel mai important este că este o femeie cât se poate de reală, iar frânturi din ea se regăsesc în multe dintre noi, femeile, și cred că asta o face să fie și mai îndrăgită. O să-ți placă capacitatea ei de a se adapta noilor vremuri și tehnologiei. M-a amuzat teribil mulitudinea identităților ei de pe rețelele de socializare, dar m-a și întristat în același timp. E clar că Hitler e capul răutăților și că numai din cauza lui Herra este ce este, sau așa spune ea.

După părerea mea Femeia la 1000 de grade este o carte complexă și completă, actuală, care abordează subiecte de viață, pe întregul parcus al unei femei cât se poate de normală, sinceră, extrem de curajoasă, cu spirit de glumă și autoironie; un roman inedit, fără perdea, amuzant și emoționant pe care nu cred că ar trebui să îl ratezi, mai ales dacă ești femeie.

RE-CO-MAND!

Poți comanda cartea de pe site-ul editurii ART sau din librăriile online. 

Pe mine mă găsești pe Instagram @citibila unde sunt activă zilnic și unde te astept să vorbim despre cărți. Pe data viitoare!

Previous
Previous

Eugenia, Lionel Duroy - Cartea de ficțiune istorică pe care fiecare român ar trebui să o aibă în bibliotecă

Next
Next

Hazard, Cosmin Onofrei - despre viață, așa cum este ea, pe înțelesul tuturor