M-am trezit la ora 5:00 timp de 21 de zile | Iată cum a funcționat
Acest articol nu are scopul de a ofensa pe nimeni, eu nu sunt un exemplu neapărat. Dacă tu ești fericit cu stilul tău de viața, continuă să faci ce funcționează pentru tine.
Ce trebuie să știi despre mine în contextul ăsta?
Trebuie să încep prin a spune că am fost de când mă știu o persoană matinală. Îmi aduc aminte de vacanțele de vară când eram prima din clasă logată pe messenger pentru că, evident toată lumea dormea la ora 8. Pe la 15-16 ani îmi era efectiv ciudă că nu reușeam și eu să dorm până mai târziu. În plus, pun foarte, foarte, foarte, foarte (mai continui?) foarte mult preț pe timpul meu liber.
De ce am făcut experimentul ăsta?
Am început să mă trezesc la ora 5:00 în primul rând pentru că, după anii de studenție în care am avut un stil de viață mai haotic, ceva mă făcea să nu mă simt bine cu mine. Treceam în plus prin niște stări anxioase. Deci pentru echilibru emoțional. În al doilea rând, programul meu devenea diferit, nemaimergând la facultate, așa că trebuia să fac ceva pentru a fi productivă.
Cel mai important este că aveam puțin de lucru (încă aveam jobul part-time din studenție) și mă simțeam vinovată ca trecea timpul fără ca eu să fac nimic. Trezitul la 9, mancatul la 12, apoi 8 ore de scrolling pe social media m-au făcut să îmi dau seama că e timpul pentru o schimbare.
Cum am procedat?
O să menționez și aici pentru cine este interesat, că folosesc aplicația Alarmy care reușește să mă trezească oricât de obosită aș fi. Nu a dat greș niciodată. De-odata provocarea nu mai era neapărat să mă trezesc la ora 5:00, ci să reușesc să dorm 8 ore pentru că altfel, personal, nu funcționez.
Ai auzit sigur de n ori “De luni o să fac x”. Ei bine, în cazul meu a fost altfel. Am reușit să mă automotivez, iar joi, 23 ianuarie, seara, mi-am pus alarma la 5:00.
Înainte să fac asta, mi-am notat în agendă lucrurile pentru care eu voiam să mă trezesc la 5 în ziua următoare:
5:00-7:00
- duș,
- skincare,
- Pregătit și mâncat mic-dejun,
- postat pe instagram,
- citit 30 de minute.
Apoi am notat lucrurile pe care aș fi vrut să le fac după (nimic măreț):
7:00-14:30
- strâns prin casă,
- pilates la 10:00,
- pregatit prânzul si pachetul,
- mers la serviciu la ora 14:30.
Evident că am adormit pe la ora 00:00 și că am spus adio celor 8 ore de somn la care sperasem eu. Am sacrificat deci weekendul respectiv și am facut-o.
Vineri, 24 ianuarie nu am fost om, dar reușisem. Când m-am întors de la serviciu, nu eram capabilă să leg prea multe cuvinte, așa că am mers direct la culcare. La 21:30 dormeam. Sambăta la 5:00 eram deja fresh.
Luni, 27 ianuarie, trezitul la 5:00 devenise o normalitate și am continuat.
Concluziile după prima săptămână
Am reușit să merg la antrenament în fiecare dimineață de luni până vineri. Un record pentru mine. Tenul meu arăta sănătos și luminos. Am postat în fiecare zi pe intragram și de două ori pe blog. Căminul devenise mai organizat. Pentru că scriam totul în agendă, mă bucura să tai de pe listă tot ce făcusem. În plus, am început să țin un jurnal în care scriam 5-10 minute pe zi ca să mă eliberez de ganduri și să fac loc noului meu stil de viață. Nu am schimbat mare lucru în alimentație decât că am redus consumul de zahăr și dulciuri la o zi pe săptămână, de regulă sâmbăta.
De ce împărtășesc asta cu tine?
Îți spun asta ca să te conving că, dacă cumva te întrebi dacă tu ai putea să te trezești mai devreme ca să fii mai productiv și să te simți mai sănătos, răspunsul meu pentru tine este DA. Și tu poți. Cu puțină disciplină și o doză mică de egoism, de “trebuie să fac asta din respect pentru mine” o să reușești.
De ce îți spun asta tocmai acum?
Pentru că suntem în perioada asta în care timpul este în favoarea noastră și acum e momentul să faci acea schimbare în viața ta. Eu funcționez după o vorbă care sună așa : “Bate fierul cât e cald”, un fel de nu lăsa pe mâine ce poți face azi.
Precizez că în prezent, lucrând de acasă, alarma mea e setata la ora 6, de luni până vineri, dar că organismul s-a obișnuit atât de bine să se activeze la ora 5, încât mă trezesc cu mult înainte să sune alarma.
Scrie-mi sau dă-mi tag dacă faci și tu experimentul ăsta și dă-mi de veste dacă a funcționat sau nu.