Băiatul cu pijamale în dungi, John Boyne

Încă de pe vremea când eram la școala gimnazială îmi plăcea să ascult la orele de istorie întâmplări de pe vremea Holocaustului. Acasă aveam cu cine să mai schimb păreri și chiar să aflu lucruri noi, iar uneori găseam câte un documentar pe History care aborda tema asta. Acum că stau și mă gândesc, realizez că nu mai știu prea multe și că ar fi cazul să pun mâna pe o carte de istorie sau să revin la documentare, pentru că informația s-a cam șters. 

Când am auzit deci că Băiatul cu pijamle în dungi este despre perioada aceea, am cumpărat-o fără să stau pe gânduri. Filmul nu l-am văzut încă, deși am auzit că e dureros. 

Cartea prezintă povestea lui Bruno, un băiețel de 9 ani dintr-o familie de nemți care locuiește în Berlin și al cărui tată lucrează în serviciul lui Fury (adică Hitler). Lui Bruno, copil inocent de altfel, îi place casa lui din Berlin, faptul că are prieteni și că este aproape de bunici, deși nu prea se înțelege cu sora lui mai mare pe care o considera un Caz fără speranță. 

Într-o zi, băiatul o găsește pe Maria, angajata părinților lui, împachetându-i lucrurile pentru a se muta din Berlin. Noua locuință se află la OutWith, după cum pronunță micul protagonist (Auschwitz fiind locația, de fapt). Bruno nu este încântat de casa cu mai puține etaje din zona care pare uitată de lume. Aici nu are prieteni, nici la școală nu merge, părinții angajând un profesor particular, iar sora lui încă i se pare un Caz fără speranță. De la fereastra camerei sale, băiatul poate observa totuși, în depărtare, un loc cu mulți copii care par să se joace. E totuși ciudat cum toți acei copii și adulți poartă același tip de haine cu dungi. 

La un momentdat, Bruno hotărăște să afle ce e cu oamenii aceia de peste gard și pornește într-o plimbare lungă, de kilometri, care îl duce la un băiețel polonez, de vârsta lui, și care îi va deveni prieten. Observând că băiatul este cam slab și că pare că îi e foame, Bruno revine zilnic cu câte ceva de mâncare la noul lui prieten cu care nu reușea să se joace din pricina gardului. 

După un timp, urma ca Bruno să se întoarcă la vechea lui casă și merge pentru o ultimă dată să își viziteze prietenul. Aici povestea se apropie de un final neașteptat...

Mi-a plăcut mesajul de la baza scrierii.Povestea în sine este dureroasă și este și mai dureros cum doi copii de 9-10 ani cu multe întrebări, nu prea înțeleg ce se întâmplă de fapt în jurul lor. Totodată am remarcat o abordare cu mult bun-simț legată de maniere. Veți găsi pasaje în care se spune ce are și ce nu are voie să facă un copil în fața părinților, dar și ce li se permite doar unora dintre părinți să facă (diferența dintre sexe aș putea spune). Văd abordarea aceasta subtilă un lucru pozitiv, mai ales dacă cititorul e un copil. 

În schimb, nu mi-a plăcut finalul. Nu mă deranjează că nu este unul fericit (spoiler, dar nu spun mai mult), ci faptul că totul e prea subit. Se termină mult prea repede. Autorul putea să facă un efort și, în aceeași manieră, să adauge câteva pagini legate de final. Deși tind să cred cu tărie că nu este o carte exclusiv pentru copii, finalul subit, parcă mult prea privat, mă face să simt că mi-am pierdut puțin timpul. Am fost atât de curioasă de cum se va încheia aventura lui Bruno, încât sunt dezamăgită. 

În încheiere, recomand cartea oricui este interesat de câteva ore de lectură ușoară, despre Holocaust. Recomand tuturor copiilor de peste 10-11 ani care au abordat puțin tema aceasta la ora de istorie și oricărei persoane care are cartea în biblioteca sa, dar pe care nu a citit-o încă. 

Poți comanda cartea de pe site-ul editurii RAO sau din librăriile online.

Pe mine mă găsești pe Instragram @citibila unde sunt activă zilnic și unde te astept să vorbim despre cărți.