O lectură cu tâlc | Oscar și Tanti Roz, Eric-Emmanuel Schmitt

Privește lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată.

Am pus mâna pe Oscar și Tanti Roz sâmbătă seara, după ce m-am așezat confortabil în fotoliu, cu o cană de ceai aromat, după o zi lungă. Ai văzut probabil pe instagram toată povestea (îmi vine să îi zic tararaia- un termen mai pe gustul meu când mă refer la agitație:) ). Cartea este foarte scurtă și extrem de ușor de citit, pe alocuri chiar puțin amuzantă. Are 103 pagini scurte de tot. Țin să menționez asta pentru că mă gândesc că ai putea să o citești intr-o seară când efectiv vrei o lectură ușoară și plăcută.

Despre carte

Oscar este un băiețel de 10 ani, bolnav de leucemie, care și-a dat deja seama că o să moară și a cărei cea mai bună prietenă este Tanti Roz, o infirmiera destul de în vârstă care îi face ultimile douăsprezece zile din viață mai frumoase. Oscar va trăi în cele douăsprezece zile cât într-o sută douăzeci de ani.

Pe un limbaj atât de simplu și printr-un personaj atât de tânăr, Eric-Emmanuel Schimitt a reușit să îmi dea una dintre cele mai importante lecții de viață: să prețuiesc fiecare clipă; nelăsând pe mâine ce aș putea face azi și mai ales, iertând.

Deși scrisă într-o manieră, aparent banală, cartea Oscar și Tanti Roz are rolul de a sugera idei profunde despre viață, cel puțin în viziunea mea.

Iată cinci motive pentru care să o citești

  1. Dimensiunea- am spus deja că e foarte scurtă și că o vei termina în mai puțin de două ore
  2. Mesajul- după cum spuneam, deși pare o povestioară pentru copii, eu o văd ca pe o carte cu tâlc pe care și un adult o poate citi; chiar ar trebui.
  3. Stilul autorului- mă îndoiesc că cineva ar spune că nu îi place cum e scrisă cartea aceasta. Nu o să găsești, desigur, pasaje pompoase ori limbaj tehnic, formal, pentru că personajul principal este un copil de 10 ani. Dar sunt sigură că, odată ce o începi, o vei lăsa din mână abia la final.
  4. Învățăturile- așa cum am scris și mai sus, dacă citești cartea în liniște, vei înțelege, de fapt care este scopul ei. Îți las aici un citat care mi-a plăcut mult de tot despre cadoul viața:

..credem că am primit viață veșnică. După aceea îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm la gunoi. În sfârșit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut.

5. Povestea- deși vorbim despre o carte de ficțiune, există, din păcate, mulți Oscar în toată lumea și sper că există măcar la fel de multe Tanti Roz. Cancerul este real, iar fiecare Oscar ar trebui să aibă o Tanti Roz a lui...

Nu mai pomenesc de personajul Tanti Roz care, personal, m-a cucerit. Cred că nu degeaba o cheamă Roz. Nu știu dacă de la uniformă, dar sigur a dat culoare vieții micuțului Oscar.

Poți comanda cartea de pe site-ul editurii Humanitas sau din librăriile online. 

Pe mine mă găsești pe Instragram @citibila unde sunt activă zilnic și unde te astept să vorbim despre cărți. Pe data viitoare!

Previous
Previous

Omul în căutarea sensului vieții | Răspunsul lui Viktor E. Frankl

Next
Next

Ce am citit in aprilie | #lunacitibilă