"Vara în care mama a avut ochii verzi" | O poveste dureroasă dintre un fiu dezechilibrat și mama lui
Această privire a ei- pe care o așteptam și o cerșisem toată copilăria și pentru care m-aș fi despărțit benevol de toate economiile mele de băiat strângător- o primeam acum pe gratis. Mama, în sfârșit, mi-o dădea pe tavă, zâmbitoare și bună.
Sunt prea puțini autori contemporani vorbitori de limba de română pe care să îi fi citit, dar o să schimb asta la mine în viitor. Am vazut cartea în două sau trei postări pe instragram și am reținut-o. Nimic mai mult. Vorbind cu fetele, am aflat că una dintre ele o avea în format electronic și a fost destul de generoasă încât să mi-o trimită și mie. O găsisem pe scribd, dar mi-a părut incompletă. Să îmi spuneți dacă funcționează la voi.
Despre carte
Aceasta este cea de-a doua carte a Tatianei Țîbuleac, după Fabule moderne și urmată de Grădina de sticlă, conform wikipedia.
Romanul "Vara în care mama a avut ochii verzi" prezintă relația dintre un fiu, Aleksy, și mama lui, Wiosna. Cartea debutează într-un stil "foarte contemporan", având în centru gândurile și frământările băiatului exprimate tipic unui adolescent frustrat și mâniat, dacă pot spune așa, și ura lui față de mamă. Băiatul m-a dus cu gândul la un adolescent cu chip de dragon și coarne de berbec (am simțit nevoia să spun și asta) care scuipă foc și a cărui furie nu o poate opri nimeni și nimic.
Romanul este unul scurt și intens. Povestea a fost, din punctul meu de vedere, sfâșietoare, extrem de tristă și, totuși, atât de ușor de transpus în realitate. Relația dintre cei doi este, încă de la începutul romanului, la nivel de degradare. Băiatul își urăște mama pentru că nu a mai fost, decât fizic, prezentă în viața lui, după moartea surorii mai mici. Comportamentul lui violent și dezechilibrat este rezultatul unei familii cu o istorie zbuciumată: tatăl este violent și îi părăsește după moartea mezinei pentru o altă femeie, iar mama este copleșită de pierderea unui copil și devine absentă în viața celuilalt .
Mi-ar fi plăcut însă ca mama să-și fi amintit o singură dată și de mine- de celălalt copil al ei, împins în această lume de același uter inconștient.
Mama află că are cancer și îl convinge cu greu pe Aleksy să petreacă vara împreună cu ea în Franța, fără a-i divulga încă acest aspect. Asta devine ultima șansă de reconectare a celor doi și ocazia mamei de a-și cere iertare. "Vara în care mama a avut ochii verzi " este despre reuniunea dintre o mamă care și-a iubit așa cum a putut copilul, și un fiu care nu a primit suficentă iubire părintească. Băiatul redescoperă frumusețea mamei, dar mai ales a ochilor acesteia în contextul bolii crunte pe care o are.
Amintirile frumoase, în schimb, deși puține și pale, ocupă mai mult spațiu decât toate fișierele cu puroaie luate împreună, pentru că o singură imagine frumoasă conține trăiri, mirosuri și amintiri care durează zile întregi.
Aleksy ajunge să își îngrijească mama ca pe un copil, să facă pentru ea lucruri pe care, mai devreme sau mai târziu, toți le vom face pentru părinții noștri, iar partea asta a romanului a fost cea mai dureroasă. Modul în care autoarea a pus pe hârtie cuvintele, mă determină să am așteptări mari de la proza ei. Din păcate, mă regăsesc în multe dintre fragmente, iar asta devine și mai greu de suportat. Am citit cartea cu un nod în gât și cu sufletul sugrumat. Am plâns și am reflectat la copilărie, adolescență, la părinți și la prezent.
Pentru prima dată făceam ceva pentru mama. Acestea erau toate cadourile mele pentru toate zilele ei de naștere nesărbătorite.
În ceea ce mă privește, cartea aceasta mi-a luat sufletul și l-a sfărâmat în milioane de bucăți mici, pe care le-a adunat apoi într-un colț si le-a pus se gândească la mama. Îmi este pur și simplu greu să descriu altfel sau mai bine cartea asta. M-a determinat să recurg la introspecție, la mine în calitate de copil, apoi de adolescent și de tânăr. La finalul lecturii mi-a fost dificil să "țin" cu cineva. Am simțit empatie atât pentru Aleksy, cât și pentru mamă. Există câteva aspecte care nu îmi sunt necunoscute și asta face ca scrierea să prindă rădăcini în suflet.... Îți multumesc, Tatiana!
Când m-am întors, mama se legăna moartă în hamac ca o crisalidă cu început de fluture.
Poți comanda cartea de pe site-ul Libris sau din alte librăriile online. Mai este disponibilă și la editura Cartier, dar nu am găsit un link.
Pe mine mă găsești pe Instragram @citibila unde sunt activă zilnic și unde te astept să vorbim despre cărți. Pe data viitoare!